mariafloricica's Weblog

fais que dois

Archive for the ‘Povesti sa fie!’ Category

good will

with 2 comments

– Uite, uite asa, ma apuci de glezna piciorului stang si tragi usor pana cand imi ajunge degetul cel mare in gura. Ai inteles?

Pinguinul se scarpina cu o aripioara pe crestet si clipi des.

– Am inteles…

– Pai hai, ce mai astepti? Ma ajuti ori ba?

– Te ajut, doar ca… doar ca…

– Doar ca ce? se stropsi piticul. Doar ca ce?

– Nimic. Nimic. Nu stiu… Pinguinul facu cativa pasi mici, trase de picior…

– Auuuuu!

Pinguinul sari ca ars inapoi, nauc cu aceiasi ochi clipind si mai des

– Ce-ai? De ce te-ai oprit? urla piticul

– Pai…nu te doare?

– Nu ma doare? Nu ma doare? Ei si ce e treaba ta daca ma doare? Uite ce e! Ma impachetezi sau nu? Daca nu poti…

– Nu, nu, pot, uite, pot! Pinguinul se repezi asupra piticului, trase de picior si ii baga cu multa dibacie degetul cel mare in gura.

– Wraghala, wraghalashh! se zbatea piticul in timp ce facea semne disperate spre piciorul drept. Pinguinul, acum ceva mai convins, lua piciorul drept si facu acelasi lucru ca mai inainte. Pentru ca gura piticului nu mai avea insa loc de inca un deget mare, ii atarna glezna de urechea stanga.

– Uite, vezi ca pot. Ti-am zis, suntem prieteni, pot tot ce vrei tu sa pot. Uite, acum ce ziceai, maini! Bine maini, dar nu te mai zbate asa ca nu pot sa fac nimic. Nu stiu ce vrei sa-mi zici, hai, da mana incoa, nu mai fi copil! Uite vezi, ti le innod aci, deasupra capului, fix cum ai zis, of nu mai tipa, ai zis sa nu ma opresc, sincer acum iti spun, nu credeam ca o sa-mi fie asa simplu, uite, gata, inca un nod si gata, tu ai zis ca la maini ne trebuie nod dublu, sa fii pachet perfect, auzi…hai, nu plange, cat de tare poate sa te doara, doar tu ai zis ca esti pitic…

Anunțuri

Written by mariafloricica

Iulie 29, 2010 at 7:22 am

Titlu – de gandit

leave a comment »

De fapt mi-l imaginez. A fumat mult. Zambeste cand se dezmeticeste, zambeste si mai tare cand isi da seama ca se tot dezmeticeste dintr-o dezmeticeala continua. Ca si cum ar sari dintr-o curte in alta.

Are un stilou negru si subtire pe care l-a furat din Paris, dintr-un magazin mic, pe vremea cand si el era tot mic.

Scrie la un birou jos, care il obliga sa se aplece prea mult, atat de mult incat de la departare pare o cocoasa, o parte a biroului, ca un fel de tumoare ciudata.

Nu se misca deloc. Doar cotul mai harjane lemnul tare in timp ce degetele deseneaza randuri. Daca ai putea sa te apropii ai vedea cum pupilele disperate cauta sens. Are ochii de broasca, doar ca mai rosii.

A scris titlul si o foaie. In jurul lui, peste tot, sunt alte multe foi cu acelasi titlu. Se pare ca doar titlul ii place.

Sau ca doar titlul ii place sa-i placa. E un perfectionist.

 

Written by mariafloricica

Noiembrie 18, 2009 at 8:46 pm

Publicat în Povesti sa fie!

Apocalipsa dupa Pacala

Se facea ca… nu. Nu vreau sa incep asa. Se facea ce se facea dar cert este ca la un moment dat facutul a incetat si a inceput sa se desfaca. Felul cel mai trist e felul in care trecutul iti fura viitorul.

Intr-o zi Pacala s-a trezit dis-de-dimineata si a vrut sa devina om normal. Din nefericire normalitatea nu i s-a parut autorului colectiv o idee foarte stralucita (sales strategy a spus el) astfel incat personajul nostru, destul de trist si cenzurat, s-a culcat la loc.

Pacala va ramane mereu Pacala pentru ca chiar si el a ajuns la concluzia ca lucrurile trebuie duse pana la capat intr-o maniera cat mai simpla. Simplitatea, in fond, nu cere decat un cadru larg in care sa se desfasoare si o perceptie indeajuns de ingusta incat sa se poata inghesui in voie dar cu o aparenta nevoie.

Revenind la Pacala stiti foarte bine ce s-a intamplat pentru ca ajuns un fel de erou popular. Nu este nici pe departe singurul care habar nu are de ce, cum si in ce fel – stiu ca vi se pare sclipitor sometimes dar credeti-ma pe cuvant ca stralucirea poate veni foarte bine si din fundurile iadului – …

Oricum, ca si concluzie, Pacala a fost om bun, e om bun si va ramane vesnic om bun intru linistea tuturor celor care il iubesc realmente si il considera un model demn de urmat. Poate ca sinele lui Pacala e destul de confuz, numai ca perceptia multimii spune altceva, si anume ca Pacala rade cu sinele sau cu tot, zi di zi ora de ora minut de minut si clipa de clipa. Si multimea nu poate fi contrazisa indiferent de ce multime vorbim. Multime de oameni, multime de fire de iarba, multime de idei, multime de traume, multime de caini infometati sau multime de diamante false si nessuri verzi, multime de mucuri de tigara, multime de flori si dale de piatra, multime de amintiri si mesaje care inca nu pot fi sterse, multime de prostii si aparente, multime de haine pe fotoliu meu si de fire de par in perie, multime de cuvinte idioate si prezervative cu arome exotice sau carti necitite pe noptiera si nu numai.

Pacala e ceea ce a trebuit sa fie pentru ca repetivitatea e confortabila, dar si mai confortabila este frica.

Hm. Cum dracu am ajuns sa scriu tampenia asta?

Written by mariafloricica

Aprilie 22, 2009 at 11:45 pm

Dialog

with 2 comments

– Te iubeste…

– Da, nu stiu. Dar oricum sta lipit de mine oriunde ma duc. Vine dupa mine in baie… si nu iese, nu iese deloc. Pe de alta parte nu stiu daca ma iubeste sau sunt singura persoana fata de care poate simti ceva… gen in afara de insectele random…

– Si cum e?

– Bai am impresia ca e fetita cu toate ca uneori se poarta ca un baiat. Adica guruie, se invarte in loc… face exact ca un baiat.

– :))

– De ce razi? Asa este!

Ioana si porumbelul.

Written by mariafloricica

Octombrie 7, 2008 at 9:42 pm

Publicat în Povesti sa fie!

Rewind

with 4 comments

S-a facut primavara in telefon, intr-un ghiveci, pe marginea unei cutii Ikea si la mijlocul unei carti.

M-am trezit intr-o altfel de dimineata, intr-o altfel de lume, intr-o altfel de poveste cu o alta perceptie.

Nu e doar o alta perioada, un alt capitol, un nou anotimp sau o alta stare.

Sunt o noua eu.

Rewind.

Sunt o primavara care nu-si aminteste de nicio iarna.

Written by mariafloricica

Octombrie 7, 2008 at 7:10 pm

Inceputuri, sfarsituri si continuari

with 2 comments

Intre „a incepe”, „a continua” si „a sfarsi” nu voi putea alege niciodata. Redundant.

Imi lipseste o stare de bine in rau. O stare de liniste in neliniste. Ca atunci cand totul este instabil si in nucleul problemelor, paradoxal, iti faci cuib.

Precum o banca in mijlocul marii.

Nu sunt ok. Habar nu am de ce. Stiu franturi, imi lipseste imaginea de ansamblu. E ceva ce porneste din mine. Cu un gust acid de dezamagire. E ceva ce are legatura cu niste distante intre mine si exterior. niste granite pe care nu le pot uni si un teritoriu al carui conflict nu il pot tempera.

Dap. Sunt in revolutie. Sau lovitura de stat. A fost sau nu a fost revolutie la noi in oras?

O sa fie ok. Maine.

* Sunt cuvinte cu sau fara intelesuri, la randul lor cu sau fara corespondente in realitate.

Povesti sa fie!

Written by mariafloricica

Octombrie 6, 2008 at 8:19 pm

Publicat în Povesti sa fie!

Micul lord si mica lady

with 2 comments

In clasa I cand am reusit „performanta” -paranteza, asta-i ca aia alergi singur si iesi pe locul doi, inchid paranteza- sa iau premiul -DA!!! 🙂 – al II-lea (in conditiile in care din 27 de elevi, 21 au luat premiul I), am primit flori si carti. Printre carti se afla si un volum subtire, cu coperta neagra. „Micul Lord” era un copil trist si brunet, imbracat in catifea si cu o palarie cu pana (?) pe cap. Era pe prima coperta. N-am citit cartea mult timp… apoi pentru ca in clasa a II-a am primit fix acelasi volum, tot la premiul al II-lea (de data asta doar trei copii luasera premiul I) am citit-o. Si recitit-o pentru ca eram constiincioasa 🙂

Mi-a placut ecranizarea. Filmul de azi.

– Tata de ce nu esti si tu un conte? Ma nasteam si eu o lady in vremurile alea, faceam echitatie prin paduri, ma imbracam in rochii cu cercuri, eram o printesa… sigur nu esti vreun conte?
– Nu sunt conte pentru ca sunt duce. Duce-m-as…

Bine asa.

Written by mariafloricica

Septembrie 14, 2008 at 5:37 pm