mariafloricica's Weblog

fais que dois

Archive for the ‘Cotidian adica zi de zi in fiecare’ Category

Dumnezeu este sofer de autobuz

leave a comment »

Biroul meu se afla la doua statii scurte de casa mea. Desigur, daca n-as fi mereu in intarziere, as putea merge pe jos circa 10 minute. Pentru ca una dintre insusirile mele principale este monumentala lene, prefer sa ma urc la Cismigiu in uatevaaa autobuz care opreste la Rosetti (adica toate).

Azi de dimineata, am dat sa traversez Elisabeta fix cand semaforul pentru pietoni s-a pus pe rosu. Superstitioasa prosteste fiind, de fel, interpretez negativ semnul (si intradevar am avut o zi proasta), dar ambitia ma face sa traversez totusi cateva momente mai tarziu, cand, ca prin minune, bulevardul vitezomanilor se goleste brusc si total inexplicabil.

Acum, trebuie sa va povestesc cate ceva despre statia de autobuz de la Gradina Cismigiu, care are in opinia mea niste caracteristici crepusculare. Cate ceva: La Cismigiu ori se bulucesc 100 de autobuze odata, ori sanchi RATB.

yoyoBun. Norocul meu face ca in statie sa se afle un 91, Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe Dumnezeul lui de sofer dastept, caci am o mare vulnerabilitate pentru autobuzele goale. Se pune rosu pentru masini, 91 se opreste, eu ajung la usi, usile inchise. Ma duc la sofer, ii fac semn rugator. Soferul sta tolanit pe scaunul lui mare si inalt, tapitat cu cateva blanuri cenusii. Are barba nerasa, breton cu suvite unsuroase si cearcane gri petrol sub ochi. Isi tine o mana pe volanul rotund si mare in timp ce cu cealalta, fara sa scoata un cuvant, imi face un semn discret de negatie. Gestul lui dureaza mult mai mult decat privirea pe care mi-o acorda, asa, in treacat. O asemenea incarcatura emotional-dictatoriala ma lasa perplexa. Nici la portile raiului n-as putea sa fiu mai convinsa… ca nu am ce cauta, ca nu merit un amarat de loc… in acel autobuz.

Ceea ce imi aminteste, din negurile vremii extractand, o secventa petrecuta in urma cu ceva ani tot prin Bucuresti. De data asta era vara, vara cu 50 de grade, vara cu aer fierbinte si statut, vara in care eu locuiam undeva printr-o garsoniera in Baicului. Nu ma simteam foarte bine, cu toate ca-mi place caldura, aerul fierbinte si transpiratia in valuri lichide…sau nu. M-am urcat in 85 cand, total din senin, mi s-a facut rau. Un rau din ala de statistica proteveniana cu cati tineri au lesinat azi in capitala. Autobuzul sedea nestingherit la un stop luuung de vreo 6, 7 minute. In fata, coloana. Ma duc la sofer, clatinandu-ma pe picioare. Incerc sa ma sprijin de bare, mainile imi aluneca din cauza celor „n” straturi de transpiratie adunate pe vopseaua galbena. Ajung la geam, bat, ma scuzati – zic cu voce stinsa – , va rog, lasati-ma sa ies, imi este foarte rau. Soferul, ca si acum, si atunci, imi arunca asa, un sfert de privire, dupa care impasibil: Nu se poate, nu vedeti ce scrie?! Nu coborati la stop.

Desigur am coborat dupa ce am facut revolutie in autobuz. Toate babele si mosii troleului 85 au fost cu mine. L-am invins pe Dumnezeu si am reusit sa lesin pe trotuar.

Lui Dumnezeu, pentru ca stim deja, he is one of us, – sau oricum, daca acceptam faptul ca el ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui, de ce sa nu acceptam si faptul ca noi l-am facut dupa chipul si asemanarea noastra? – lui Dumnezeu, dupa cum ziceam, ii place si sa se joace yoyo.

Desigur, nu la modul simplist si pueril, cu o minge agatata de-un elastic, ci asa, mai adaptat lumii si relatiilor interumane actuale. Dumnezeu, care stiu ca ati ghicit, este „a state of mind”, un rol accesibil doar unui IQ mediu, mic spre mediu sau mic, are inclinatii total incoerente si zic io, uneori si inconstiente, de a alterna recele cu cald, in speranta sau fara speranta, de fapt zic eu pro profit, un profit pe care eu nu-l inteleg foarte bine – sunt sigura ca nici Dumnezeu – dar cred ca Orwell a avut dreptate in legatura cu puterea aia. Ceea ce ma face sa cred, inca o data, ca daca as avea un oarecare buton rosu, as apasa pe el in ideea ca prea multi Dumnezei identici strica.

Dar despre asta, altadata.

Written by mariafloricica

Februarie 3, 2009 at 2:20 pm