mariafloricica's Weblog

fais que dois

Archive for Iunie 2009

Insula ma strange de gat

with 2 comments

Chiar daca nu e tocmai rotunda si nici circulara si nici franghie si sunt tare obosita, probabil si un pic incoerenta.

Deci, mi-am schimbat jobul, acum nu mai sunt fotograf la Time ci la Lime. Mi-am schimbat resedinta, salariul si sefii. In rest lucrurile sunt cam la fel – ma rog, is nesimtita, mult mai putin stres, oameni normali si faini, si tot asa.

Cu insula asta incep eu sa am niste probleme. Repetiitate, repetivitate, repetivitate. Dar, mai am doua luni sa ma gandesc cum voi schimba asta. Ma voi intoarce in Romania, nu ma voi intoarce in Romania, habar nu am. Si urmatoarea potentiala destinatie mi-e total necunoscuta. Si acasa, mi-e dor de acasa dar mi-e tare greu sa-mi imaginez ca as mai putea ramane in Bucurestiul ala infect inca ceva ani daca nu o viata.

Asa ca lucrurile sunt un pic cam confuze aici. In rest mare, soare, golfulete si plaje perfecte (m-am saturat deja de ele, nici la plaja nu mai merg), frappeuri, tigari, mancaruri grecesti, multi, foarte multi oameni noi, fotografie non stop (chiar stiu fotografie iar lumea incepe sa ma perceapa ca atare, profesionist zici?) si un dor enorm de a scrie. Caci pana la urma scrisul… scrisul…

Dor.

Anunțuri

Written by mariafloricica

Iunie 30, 2009 at 7:26 pm

Publicat în Uncategorized

Observatii din piscina

with 2 comments

Fuga e fuga indiferent de ce directie urmeaza. Pe masura ce-mi trece timpul pe langa urechea stanga ajung la concluzia ca un mare procent din actiunile oamenilor sunt determinate de teama. Temeri ce uneori se bat paradoxal cap in cap si fund in fund – caci nu voi intelege niciodata de ce capul ar fi mai important sau mai necesar decat fundul. De fapt, deviez cu placere – fund fara cap se poate dar imaginati-va cat de inutil ar fi un cap fara fund. Inutil si chinuit.

Cam asa ar fi si un om moral intr-o celula a foamei. Bunatatea e un lux pe care si-l permit cei cu burta plina. Generozitatea, sinceritatea, verticalitatea de orice fel – fie ea si cea fizica – o pot incerca cei al caror stomac nu este lipit de sira spinarii.

Aici se deosebesc de la un moment dat incolo – oamenii (doamne de topica ma incearca!). Pentru unii confortul moral este necesar, prioritar si aproape suficient. Considerati de multe ori idioti (si de multe ori, pragmatic blablaind pe buna dreptate) acestia plutesc pe culmile satisfactiei morale cand transforma ghiortaitul matelor in simfonii primavaratice. Moralul pentru ei este un divin elitist pe care doar alesii il pot incerca. Un fel de autoflagelare benevola nelipsita de ingamfarea specifica celor ce fac doar pentru ochii ce-i privesc.

Si acum urmeaza ceilalti, cu o treapta mai aproape de fericirea primordiala a caprei care mananca cu fundul la rasarit. De apreciat sunt cei puri si directi, care isi recunosc simplitatea si egoismul. Da, uite, mint, scuip si ling, ma tarasc, rad si plang, ucid si deja ma repet – dar supravietuiesc. Moralul il abordez ca teorie daca imi foloseste la ceva. Ceva material, palpabil, cum ar fi o bucata de paine sau un bmw tunat. Din nefericire insa, sinceritatea nu merge prea des mana in mana cu imoralitatea de toate felurile. Cel mai adesea oamenii astia, fara a fi destepti, au in sange o spontaneitate a negativului, un simt acut al conservarii – da, specific mai degraba regnului animal decat ratiunii. In mod clar ratiunea presupune procesare, instinctivul e mai rapid, supravietuirea e pe moment, gandirea e in ansamblu, pe termen lung. De aceea oamenii cu fundul la rasarit vor manca bine intr-un prezent continuu si vor  supravietui la fel de bine intr-o sfera a oamenilor similari. Moralii ii vor dispretui (pe alte niveluri un soi de dispret e reciproc), moralitatea e flamanda dar corelata cu un pic de inteligenta are bataie lunga si poate mesteca din gura un smoc de iarba uscata si din priviri un rasarit colorat.

Ce nefericire! Mai e crizan in Romania sau ne-am potolit?

Written by mariafloricica

Iunie 15, 2009 at 1:28 pm

Publicat în Uncategorized

Si daca nu ar fi fost?

leave a comment »

Luna e galbena aici. Tara tantarilor, sau insula ma rog. Dorm mult, visez mult. Ma rog, mult e mult spus.

Am gust de nutella in gura, asta pentru ca nutella costa aici cat o paine. Painea e proasta, nutella e la fel ca in tara. Mi se pare destul de echitabil.

E cald, foarte cald, nu stiu cum dracu a scris magicianul magicianul aici. Insulele astea sunt stanci goale in soare. Si soarele e al dracului rau.

Nu fac nimic. De fapt muncesc si in rest nimic. Fumez, inot, dorm, mananc, citesc putin si rar, fac curat doar uneori, palavragesc, meditez, ma intristez, mi se face si dor, la sinaia cred ca au aparut fragutele.

Am un cais in curte si mananc caise in fiecare zi. Sunt bune.

Mi-e dor de voi toti, si toti cuprinde multe. Mi-e atat de dor incat reprim. Foarte egoist dar nu prea vad varianta.

Cu toate astea, traiesc si traiesc din plin. Dincolo de e bine sau e rau, e viata. Cu totul altfel, greu de regasit repere, calm sau vointa si totusi intensitate. Interioara. Si daca nu ar fi fost asta, acum as fi impartit o tigara cu Andrei, sau cu Po (de ce sau si nu si?), m-as fi plimbat prin Cismigiu, as fi citit in cuptorul meu de pe Brezoianu, m-as fi indragostit repetitiv de Adrian pe neluna sau neplina sau m-as fi intors de la Ane pe langa sala palatului si biserica rosie. Imi doresc atat de tare oricare dintre aceste momente incat iata, nu pot sa nu ma bucur de cel pe care il traiesc acum, pe balconul asta incins, tastand intr-un roi de tantari care m-au ciuruit. Da, drept va zic, am 20 de galme rosii pe-un picior.

Aici sunt eu, acolo e acolo. Mi-as dori sa fiu multipla, prezenta duala, concomitenta dar iata…

Nu. Viitorul suna chirilic, iar peste patru luni… vor mai fi tigari de fumat. Daca nu, au fost – asta e cert – si le voi trai cu placere inca mult timp urmarile.

Ma duc sa inot intr-o piscina pustie si deja un pic cam banala.  Apoi dorm. Sec, sec, sec.

Written by mariafloricica

Iunie 12, 2009 at 1:29 am

Publicat în Uncategorized

In grecia

leave a comment »

imi curge soarele prin vene.

Written by mariafloricica

Iunie 10, 2009 at 11:47 pm

Publicat în Uncategorized

Lumea lor de sticla

leave a comment »

Bogatia nu presupune neaparat o constientizare. Oamenii traiesc asa cum s-au nascut, este o continuitate, numai pe noi lucrurile astea ne impresioneaza.

Vad sute in fiecare zi. Englezi, germani, francezi, olandezi, americani, belgieni…

Batrani si tineri, imbracati bine, cu pielea alba, indecenti in surplusul lor de decenta, accentuand silabe pentru stil si clasa. Au un umor fad si fin, repetitiv si lipsit de vlaga, spun glume pentru ei, par prosti de bubuie si jobul nostru este sa-i fraierim in fiecare zi. Noi credem ca facem asta, dar de fapt pentru ei asta nu inseamna nimic. Sunt obisnuiti. Stiu ca le vrem banii. Noi, toti cei care oferim servicii, produse, fotografii, mobile, case, povesti, accesorii, vacante, incredere si viata. Suntem cu o clasa – doua, cinci, noua – mai jos, ambele tabere stiu asta, ne jucam iarasi un pic?

Au bani, multi bani, o toleranta indulgenta fata de mase, zambete injumatatite  si limite cu carul. Sunt bolnavi, handicapati, foarte grasi, fricosi, conventionali, spalati de atata sange spalat de zeci de generatii incoace. Blonzii cu priviri albastre, oamenii de sticla, firavi fizic, sensibili psihic, imi plac pentru ca ii pot dispretui si admira de 20 de ori in aceeasi zi.

Pentru ei noi suntem frumosi, frumosi intr-un sens primitiv si poate cam vulgar, noi cu zambetele noastre prea largi, privirile prea indraznete, abordarea prea directa si umorul rural ca din topor tintit. Si lovit.

Noi bronzati cu parul plin de sare, cu ochii negri, niciodata perfecti in atitudine, mereu neglijenti, fara stil, cu gleznele groase, clacand apasat, liberi si putin cam de prost gust pentru ei.

Suntem o curiozitate. Unii pentru altii.

Written by mariafloricica

Iunie 7, 2009 at 2:54 pm

Publicat în Uncategorized