mariafloricica's Weblog

fais que dois

Archive for Ianuarie 2009

Viata ucide

with one comment

Nu stiu cum sa le spun. Mizerii.

Viata profesionala. Implinire. Te baga pe banda rulanta la 6 ani. La 18 te trezesti sudent si 4 ani mai tarziu o arzi intelectual prin jungle urbane incercand sa-ti faci un viitor reprezentat in 90%din cazuri de o masina si un apartament. Pentru asta insa, my dear, musai trebuie sa muncesti. Pentru ca, dupa cum ai invatat de la 2 ani, cine se trezeste devreme departe ajunge. Si te trezesti ca te tot trezesti devreme, gen foarte devreme si te culci din ce in ce mai tarziu. Mai auzi din cand in cand pe televizor ca munca ucide, epuizarea la fel dar uiti sa gandesti in termeni reali. Pentru ca, nu-i asa, viata profesionala se cumpara cu viata.

Nu-ti zice nimeni ca munca ucide. Iti ucide timpul ala pe care nu ti-l mai da nimeni inapoi. Ai devenit robotel peste noapte dar sistemul e bun si esti un robotel fericit. Te miri ca unele mirosuri iti aduc aminte de stari din copilarie, in care copilarie, damn, era totul atat de diferit. Social esti varza dar pentru capitala, sa nu uitam, un prieten e mai mult decat suficient tinand cont de faptul ca oricum 90% din timp ti-l petreci, la urma urmelor, in biroul care ti-a devenit casa. Nu va trece mult timp si vei ajunge sa iesi – la o betie mica, ca mare nu-ti permite programul de dimineata – tot cu aceeasi colegi cu care probabil vei face si cateva combinatii sexuale, asa, ca in breasla. Combinatii sexuale care atentie, nu trebuie sa fie confundate cu cele sentimentele – ultimele fiind totally uncool in evul asta. Si daca totusi esti genul mai roamntic o arzi indragostindu-te de 5 ori pe an si iubind 100 de femei in viata. Pentru ca esti un om superior si-ti permiti sa traiesti sentimentul absolut al iubirii mai mult de o data. Mult mai mult. Chiar daca tunci cand iubesti cu toata fiinta ta, 80% vanduta deja la banca, esti capabil si profiti de aceasta insuire pentru a mai obtine un sex oral de la terte care il fac mai bine decat aleasa momentului. Desigur, ea nu va afla niciodata pentru ca nu vrei sa-i provoci suferinta.

Asa cum nu te lasi nici pe tine sa afli cam in ce situatie esti. In general si per ansamblu asa.

Dar esti totusi om. Umanizezi situatia si iti personalizezi monitorul. Ba mai mult, tot pentru ca esti om, restul de 10% timp liber ramas il aloci indirect tot serviciului, ducandu-te de exemplu la plaza sa-ti iei haine office ca ai lansare luna viitoare si arati jalnic in comparatie cu aia de la PR.

In schimb ai devenit un bun profesionist. Ai doua vacante pe an pe care oricum le faci prin prezervativ – si te lauzi cu asta. Prezervativ intelegand programul de 4 stele all inclusive cumparat de la orice agentie de turism. Nu iei contact, nu iei nici boli, dar nici cu nimic nu ramai. Ba da, povestesti la intoarcere prietenilor ce misto e la aia, ce mancare buna ai bagat in tine si iti susti declaratiile cu niste fotografii incadrate prost.

Intre timp e ilegal sa fumezi tutun in spatiile publice. Pentru ca fumatul ucide.

Din cand in cand, daca esti fericit, te mai uiti si la televizor. Aici mizeriile sunt de alt tip pe alt trip. Nu mai subtile. Violenta oricum e peste tot, dar aici te recompenseaza. Aici te formeaza. Sa rezisti dincolo si, nu care cumva sa-ti treaca prin cap ca viata ta e de un mare neangajament. Fata de tine.

La stiri, criza. Vei muri probabil. Tin panica sus, sa nu poti sa uiti. In rest reality show-uri, sex, politica si bani. O combinatie fermecatoare pentru tine, caci intre timp ai devenit avid dupa intensitati superficiale, perversiuni sexuale si esti capabil sa faci cam orice fel de compromis pentru o suma oarecare de bani. Desigur nu esti la fel de capabil in realitate si pentru partea sexuala… dar e de la oboseala. Muncesti mult la servici. Esti stresat. Dar nu conteaza. Ai masina noua si leasing pe paispe ani la aliantz.

Si de fapt ce mai importa ca nu esti decat un intrument de rulare a banilor? N-ai chef sa o arzi conspirationist. Unde te-ar duce asta? In plus, tu esti un om realizat ce dracu’. Nu ca retarzii aia. Ai si oleaca de cultura care-ti permite sa-i injuri pe toti politicienii dar nu-ti permite sa misti un deget si iesi dracu in strada ca sa realmente faci ceva. Dar e ok… pentru ca in timpul asta…

Fumatul in spatiile publice a devenit ilegal. Nu de alta, dar fumatul ucide.

Nu numai fumatul ucide. Violenta nu a invatat-o nimeni in Romania din societate. Ci de la televizor. De acolo vin instructiunile de traire a vietii. Dar tu te rogi sa bei Cola, sa mananci chipsuri, sa te racoresti cu un shake, sa bagi energizante si in general sa torni in tine tot alfabetul chimicalelor promovate, de altfel, pe canelele alea mentionate mai devreme. Pentru ca, ce dracu, nici astea nu sunt ilegale. Ba pardon, chiar recomandate.

In timpul asta desigur, in care ai, avem, si am, posibilitatea de a alege de pe raftul supermarketului intre cancer si accident vascular, fumatul ucide iar consumul de canepa este interzis prin lege.

Dar sa nu ne panicam. Traim in democratie la urma urmei. Suntem liberi sa facem ce vrem. Putem sa nu ne ducem la 4 ani la gradinita si la 6 ani sa le zicem parintilor ca noi mai avem chef sa ne jucam. Cand ne facem mari statul ne da alte drepturi. Putem sa votam. Desigur, stim ca astia masluiesc 1000 de voturi dintr-o semnatura dar noi suntem liberi sa ne urmam visele. Sa calatorim, sa inventam lucruri, sa scriem romane, sa iubim, sa muncim cu drag in afara unui sistem – pentru noi mai mult, nu pentru altii, nu in sclavie, ci cu respect – ce sa zic, sa traim.

Si pentru ca trebuie sa traim, cu totii pe acest pamant pe care intre timp – printr-o coincidenta nefericita a temporalitatii – l-am distrus, fumatul a fost interzis in spatiile publice.

Aveti grija totusi, un criminal inarmat este inca in libertate. Pe langa Brasov.

Anunțuri

Written by mariafloricica

Ianuarie 30, 2009 at 9:44 pm

Publicat în Uncategorized

Pending

leave a comment »

De cand ma stiu am preview-uri  cu realitati viitoare care se dovedesc a fi necorespunzatoare. Sperand la ele, ajung in puncte in care doar contextul din afara mea poate fi, la o adica, considerat similar.

In acele momente imi amintesc de momentul trecut al flashului si ii regret aura de optimism. Capatul drumului, chiar si fara a constientiza drumul in sine, este, de multe ori, sub asteptari. Mai ales atunci cand asteptarile nu sunt construite ci doar vizualizate fara o intentie constientizata. De fapt, pentru o paralela explicativa, sa comparam momentul in care fotografiezi o imagine (cu aparatura organica din dotare, recte ochiu’) cu mometul aducerii aminte. Eu de exemplu, printe multe alte astfel de imagini, retin indeosebi una cu bunica mea, iarna, pe strada. Imaginea este acum invaluita de multa duiosie cu toate ca rational imi amintesc perfect ca imi era frig, vroiam sa ajung cat mai repede cu ea acasa si n-aveam niciun chef sa fac niciun fel de fotografii.

Exact cum in realitate ajungand intr-un anumit context, previzualizat la un random moment din trecut (dar nu neaparat dorit), nu am niciun chef sa mai traiesc realitatea cu pricina cu toate ca preview-ul fusese destul de atragator… asa, ca preview.

Sunt obosita. Fizic. Focalizez aiurea.

Written by mariafloricica

Ianuarie 30, 2009 at 6:10 pm

Triunghiul abordarii

leave a comment »

Intr-o vreme am venit in Bucuresti. Intrasem la facultate cu ajutorul mamei mele care in timpul probei de creativitate imi culesese prana de pe holurile intunecate ale etajului sase.

In prima zi de studentie am intrat in secretariat ca si cum m-as fi nascut acolo. M-au dat afara si mi-au indicat capatul unei cozi care numara lejer vreo 40 de studenti.  Nu mai esti printesa floricico! La ora domnului profesor Petcu (in acest caz voi folosi intodeauna cu respect cele de cuviinta), la prima ora de ITC s-a strigat catalogul grupei a II-a. Cand mi-am auzit numele rostit atat de neutru, fara alte intrebari suplimentare, am incercat pentru prima data in viata mea cel mai pur sentiment de libertate. Sincera sa fiu, am fost si putin contrariata. Penibila.

Ieri am fost la facultatea pe care intre timp am terminat-o. Am trecut pe langa coada de vreo 20 de studenti si am intrat in secretariatul in care nu m-am nascut. Nu m-au dat afara. M-au recunoscut, m-au rugat sa mai trec. Domnul profesor Petcu era pe scari, jos, afara. Vorbea cu un domn la fel de respectabil. Am zambit tare si l-am salutat. „Tu ai venit pentru vreo adeverinta nu?” … „Normal floricico, n-ai mai trece sa ne vezi…”

Chestiile astea fara nume…

Written by mariafloricica

Ianuarie 29, 2009 at 7:22 pm

Publicat în Uncategorized

Aglomeratie

leave a comment »

Nimic de spus, multe de facut.

Written by mariafloricica

Ianuarie 28, 2009 at 12:34 pm

Publicat în Uncategorized

Scenariul de seara

with one comment

Ma uitam fix la ea dar jur ca daca m-ai fi intrebat in momentul ala cum arata n-as fi stiut sa-ti zic nimic. Ma uitam la buzele ei pentru cuvinte, de frica ca nu cumva auzul meu sa piarda vreo silaba pe care ochii sa nu o poata recupera. Ea era pentru mine povestea. Era pe rand gospodina, Popa, femeia, indragostitul din oglinda si cel din baie, copilul, povestitorul, vanatorul, cersetorul si arabul. Imi aprindeam tigara dupa tigara regretand cu nu am „indemanarea” lui N. B. de a merge simultan prin mai multe tuneluri. Asa ca o luma pe rand.

Mai intai mi-am dat seama ca ceea ce traiesc frizeaza putin absolutul. Parca ea castigase un Pulitzer iar eu plangeam de bucurie in public. Si am mutat prezentul dupa intamplarea cu Pulitzerul, pentru ca intradevar il merita.

Problema cu gandurile este ca ocupa locul atentiei. Am tresarit, mi-am incordat privirea pe buzele ei si m-am gandit panicata ca am pierdut deja prea mult din firul naratiunii. Cateva minute am intrat in poveste, apoi tot ea m-a scos.

 Cum reuseste sa scrie imaginile astea? Cum reuseste sa ma faca sa fiu acolo? Ce anume prepozitii trebuie sa pui in fraza, ce virgule accentuezi, care sunt caramizile cu care face textul perfect? CE ii da viata? Ce pizda masii ii da viata?!

Iarasi panica, iarasi nu stiu cat din poveste am pierdut. Recuperez iarasi, nu-i asta problema, problema este ea. Iarasi pornesc in tunel si ma mir de unde dracu stie atatea despre oameni? Reactiile, cele mai fine reactii, mecanismele lor, lasitatea, contextul, justificarea…ce am facut eu sa merit locul asta? Aici? Langa cel care citeste pentru prima data scenariul de seara.

Scrie. Scrie. Scrie.

Written by mariafloricica

Ianuarie 23, 2009 at 8:12 pm

Publicat în Uncategorized

Green horses on the wall

with 4 comments

Imi plac cercurile pentru ca sunt singurele care descriu perfectiunea interpretarii. In cerc se face cunoasterea, in cerc iubirea, dispretul, ura. Doar cercul asigura o vizibilitate totala. Imi plac sferele pentru ca duc la superlativ aceasta perfectiune.

Daca acum sunt in mijlocul unei sfere si tu ma analizezi dintr-un singur unghi (pe care singularul il face insuficient) iti spun ca efortul cerut pentru a-ti schimba pozitia e probabil mult mai mare decat verbalizarea bruta a ceea ce deja crezi ca ai observat.

Esti de acord, dar aparentele conteaza si ele mai mult.

Iar daca tu esti in mijlocul sferei tale iar eu te privesc dintr-un singur si insuficient unghi (punct oarecare aflat pe linia unuia dintre infinitele cercuri ce-ti formeaza sfera) voi spune doar ca cercurile tale sunt atat de departe de tine incat in orice punct m-as deplasa mi-ar fi imposibil sa te ating, disting sau inteleg.

Dar ce sa-i faci, altora le plac paralelipipedele.

Written by mariafloricica

Ianuarie 22, 2009 at 6:19 pm

Publicat în Uncategorized

Consum

leave a comment »

Epuizam fara placere. Rapid, cantitativ. Detergent, mancare, rimel, cafele, oameni, poezii, iubiri, cascaval pane, sentimente si bere buna, bere proasta.

Am oameni in mine care urla sa le mai spun o data, ultima oara ceva. Asa cum i-as spune restului de sandvis de pe biroul meu ca a insemnat ceva. Ca a fost prima masa din ziua in care am primit un mesaj impersonal de la un om personal, prima bucata de paine din ziua imediat urmatoare noptii in care am visat vise visate demult.

Consum mult si sunt consumata. Si nu-mi pare rau decat pentru graba acestui proces fatidic. Imi pare rau ca nu apuc sa spun cat a contat fiecare om, gest, sentiment, cuvant, detergent, mancare, rimel si cascaval pane.

Written by mariafloricica

Ianuarie 19, 2009 at 3:50 pm

Publicat în Uncategorized