mariafloricica's Weblog

fais que dois

Archive for Decembrie 2008

Azi, maine, diverse

leave a comment »

Maine nu e decat o alta zi iar astazi nu este ziua in care sa ma intorc in trecut cu zambetul catre viitor. Nu fac asta, traiesc continuu, nu segmentat.

Pe munte e feerie. Pacat ca nu este al nostru. E al lor, galosilor, idiotilor, paltonarilor. Celor multi care nu inteleg nimic. In telecabina, in telescaune, pe peron, in cabane. Pustoaice si pusti, burti si unghii false, niciun pic de talent, niciun pic de curaj, inconstienta fara pasiune. Dar muntele e frumos. Cumplit de frumos.

Incerc sa fiu sincera si devin meschina. As vrea sa nu mai vad atat de multi oameni noi.

Dar sunt acasa. Acasa e bine.

Written by mariafloricica

Decembrie 31, 2008 at 1:42 pm

Publicat în Uncategorized

Schi

leave a comment »

Schi, schi…schi, schi, schi. Schi. Schi! Achi schi. Schi, schi, schi, schiiiiii.

Written by mariafloricica

Decembrie 26, 2008 at 2:26 pm

Publicat în Uncategorized

Mos Craciun

leave a comment »

Vorbeam aseara in fum despre copiii care inca cred dar care sunt oarecum condamnati/obligati sa vada in perioada asta tot felul de oameni, barbati si baieti, cu voci mai groase si mai subtiri, imbracati mai bine sau mai prost, cu barbi mai lungi sau mai scurte, mai moi sau mai aspre, mai albe sau mai jegoase care pretind.

Ala nu e Mos Craciun. Decat sa fie ala Mos Craciun mai bine imi spune cineva ca Mos Craciun nu mai exista.

Mos Craciun sunt multe lucruri prin lumea asta.

Written by mariafloricica

Decembrie 24, 2008 at 2:34 pm

Publicat în Uncategorized

Avem

leave a comment »

Putem.

Written by mariafloricica

Decembrie 12, 2008 at 11:53 am

Publicat în Uncategorized

Mult timp pentru nimic

leave a comment »

Nimic de-a stanga, nimic de-a dreapta. Fara drept de apel extremele se transforma in colturi de zambet si centrul devine stirb ca gura unui batran cu plamanii in pioneze si cu pionezele pe usa galbena a frigiderului. Asta-i politica.

Pentru ca am o obsesie in flagrant delict non stop ma ascund in colturi si ca in bancul ala de demult ma astept sa-mi vad… spatele undeva la cel mult 30 de metri distanta. Nu vreau sa mijesc ochii, nu vreau sa fiu mioapa, vreau totul clar si de-a gata, nu ma duce dutedracul prea mult in trecut, nu vreau sa caut iar acolo.

Sunt in stare sa ma multumesc dar nu mai vreau sa-mi demonstrez asta. Raman nesatisfacuta de mine cu privirea tampa atintita pe acel etern si deja steril potential. El s-a suparat pe mine, eu m-am suparat pe el, consider realtia noastra terminata acum si pururea si in vestul beciului. Cine are nevoie de potential cand nu are nevoie de nimic?

Voi incepe din nou un inceput pe care il voi termina pentru ca mi-e pofta, mi-e pofta, mi-e pofta… sunt stangace, sunt de stanga, nu e vina mea as spune, tata m-a crescut asa, poate daca ar fi fost comunism inca m-as fi simtit mai impacata intr-un protest, intr-o libera europa, intr-un viitor ales asa ce? asa cum? asa unde?

Mi-e ca nu e nimic aici. Nu pot un credit sau un zambet corect, nu pot o casa, nu pot o masina, nu pot doar atat. Si nu pot multe altele. Pentru ca stau ascunsa pe la colturi sa ma prind nepregatita, in ansamblu, sa ma vad si sa ma arat cu degetul…ahhh…nu asta ai vrut.

Dar e ok. Colturile s-au mai rotunjit intre timp, nu mai trebuie sa alerg atat cu privirea. Sunt aici tot timpul intr-o miscare reluata, ca o fotografie la expunere mare, e putina ceata, contururile sunt neclare dar e ok… sunt obisnuita cu asta, sunt obisnuita cu mine, cu tine, cu stanga si cu dreapta, cu doctrine de viata buna si cu dorinta unui credit, benzina, masina, ecologie, drame, crize si iubiri.

Sunt pe pilot automat si au trecut ani de automatisme frigide si rigide, auto si impuse si acum ca am impresia ca mi se scurge acest mult timp pentru nimic pana intr-o zi in care el va deveni din viitor privit putin si atunci ma vad pe mine acolo zambind cum zambesc toti prostii si spunand… parca ieri.

Si momentul acesta e mai trist decat acela pentru ca acum realizez drama atunci nu voi realiza decat stanga si dreapta si poate o pensie si poate o gura stirba si usa mult prea galbena de frigider.

Si asa ajung la colturi sau in fotografii reluate pentru ca am ochii atintiti mari din viitor catre trecut si invers, transform timpul intr-un circuit inchis in mine, stiai ca anotimpurile sunt rotunde? De asta mi-e frica, de atunci care devine acum, de eu care voi fi eu care ma critic pe mine acum cu toate ca eu as putea intr-o zi sa ma ridic sa-mi dau parul negru dupa doua urechi cu cercei rotunzi si maro si sa spun, auzi, stii ce, acum si aici sunt eu. Eu. Nu tu, eu. Of, dar nu sunt suficient de schizofrenica pentru asta. Si ma gandesc la momo si la hotii de timp, nu ne trebuie timp, mie nu mai imi trebuie timp, fara timp eu as fi atat de fericita. Existenta timpului ma paralizeaza, ma atrofiaza, ma terorizeaza de cand am inceput sa trec prin el, ca cutitul prin unt pana cand intr-o zi ma voi lovi de-o margine de untiera neaparat, de ceramica galbena rotunjita la margini caci imi plac cercurile vicioase, sunt captiva lor, si daca s-ar sparge nu cred a as evada, ma amuteste frumusetea lor exacta… tic tac, tic tac, tic tac

As vrea totul dintr-o rasuflare fara suflare dar nu mai pot nici acum, uite, iata ma opresc poticnesc de un punct si ideile fug, se inchid in ele, telefonul suna, realul ma sugurma, rima mi se pare proasta, gata…atat am putut sa scriu dintr-o singura gura de aer.

Written by mariafloricica

Decembrie 10, 2008 at 9:46 pm

Publicat în Uncategorized

Se pare ca romanii au totusi gusturi bune…

leave a comment »

* Reclama difuzata in State. Cum altfel?

Written by mariafloricica

Decembrie 8, 2008 at 10:51 pm

Publicat în Uncategorized

Retragere. Victorie. Fatala.

leave a comment »

Written by mariafloricica

Decembrie 7, 2008 at 12:14 am

Publicat în Uncategorized