mariafloricica’s Weblog

Era ora 9.07 dimineata cand s-a ridicat din pat. A luat telecomanda, a apasat la intamplare, si-a aprins o tigara si cu fumul curgandu-i din nari s-a indreptat spre fereastra. Geamurile ii reflectau silueta. Dincolo, trafic. ”Dobitocii dracu’ uite-te la ei cum se inghesuie ca sclavii…”, il busi rasul, incepu se fredoneze o melodie de vara.

Avea 33 de ani si era un barbat frumos. Inalt, brunet, cu ochii mari verzi, poate putin cam prea mari si prea verzi. Sprancene bine conturate, ten masliniu, buze subtiri, dinti puternici si albi. Cand era copil avea doua mari dorinte: sa descopere un nou continent si sa nu mai aiba un maxilar atat de bine conturat. Anii si tendintele sociale il facusera avocat iar maxilarul, la fel de pronuntat si in oarecare contrast cu restul trasaturilor, devenise o marca personala a masculinitatii. Iubea femeile si femeile il adorau. Intotdeauna la plural in ambele sensuri.

Conducea calm si in viteza. Cu multi ani in urma, cineva ii spusese ca oamenii isi traiesc viata asa cum isi conduc masina. Se gandea la asta destul de des si era multumit atat de soferul din el cat si de viata lui, ceva mai greu de evaluat. Nu claxona aproape niciodata, dar in dimineata aia caniculara, cand tabla ardea pe masina si aerul conditionat tusea prin zabrelele de plastic rigid si inchis la culoare, nu si-a desprins aprope deloc podul palmei de  pe centrul moale al volanului. Nu era nervos, nu era nici macar grabit, era pur si simplu o zi inceputa cu chef de turma, cu chef de graba, cu chef de importanta.

Parcase deja masina, jumatate pe trecerea de pietoni, jumatate pe trotuar, cand a vazut-o. Mult timp dupa aceea a incercat sa remomoreze intamplarea, pas cu pas, detaliu cu detaliu, ca sa isi dea seama daca i-a simtit prezenta inainte de a-si opri efectiv privirea pe silueta ei subtire si inalta. Venea din directia opusa, mergea repede, avea parul lung, incredibil de negru si stralucitor.

 - Scuza-ma, opreste-te putin

Nu stia nici cum iesise din masina, nici ce avea sa spuna mai departe. Ea il privea curioasa din mijlocul trotuarului. Cu o mana in buzunar si cu cealata pe tablia incinsa a masinii, el tremura din toate incheieturile. Buricele degetelor il frigeau. Femeia il privea contrariata.

 - Da, ce este?

 Incerca sa formuleze la intamplare un nume de strada, ii era foarte cald, respira praf, isi apasa degetele mai tare pe tabla incinsa, sa-l doara, sa-l trezeasca. Femeia era frumoasa, o simtea a lui asa cum simtea ca o cunostea dintotdeauna. Si totusi se blocase. Clipea des. Transpira incontinuu. Se simtea inhibat, mic si umilit. “Revino-ti dobitocule”. Aerul era cumplit de fierbinte, degetele il dureau, privirea i se fixase pe o suvita de par umeda de transpiratie de pe fruntea ei. Incerca din nou sa spuna ceva, simtea si il stresa asteptarea femeii, curiozitatea, caldura, apoi prin ea liniste, iarasi caldura, aerul, aerul…

S-a trezit bursc, iritat de apa rece ce ii curgea pe fata, pe par, pe haine. A deschis ochii si s-a uitat in jur. Franturi de amintiri, praf, iarasi mult prea mult praf, zgomot, claxoane, o mana, multe voci

 - Esti ok? Ce sa fac, spune-mi ce sa fac? Vrei sa chem salvarea?

 Barbatul zambi fara se ridice. O privea cum se agita, speriata, mult mai transpirata, mult mai frumoasa, cu genunchii lipiti de asfalt, cu mana sprijinita de umarul lui, cu parul in dezordine.

 -Vroiam sa-ti spun sa ramai.

…

 -Vreau sa pleci. Acum.

Femeia se intoarse incet cu fata spre el. In spatele ei geamul le reflecta siluetele. Dincolo, trafic.

 -Vrei sa plec?

Barbatul nu spuse nimic. Statea pe canapeaua din piele neagra uitandu-se fix la plasma care acoperea jumatate din peretele din fata sa. Femeia lua telecomanda si aprinse televizorul. Barbatul tresari.

 - Ti-e frica de mine?

Femeia isi trecu palmele umezi prin par. Repeta, ca o concluzie:

 -…ti-e frica de mine.

 Barbatul privea nemiscat un talk show zgomotos. Lua telecomanda, stinse televizorul. O privi.

 - Plec. Voi pleca. Dar spune ceva.

Barbatul se incrunta.

 - Nu pot

Femeia zambi. Se ridica, merse incet spre fereastra, privi in jos spre strada plina de sclavi si spuse incet, in soapta, aproape rugator:

 - Futu-ti mortii matii, termina povestea asta…

Barbatul se ridica, merse spre ea. Se opri la cativa centimentri. Incepu sa vorbeasca repede, cu vocea stinsa si trista, cu respiratia sacadata:

-Nu stiu ce simt. Cred ca te iubesc, cred ca esti a mea, doar a mea, cred ca daca as crede in suflete pereche tu ai fi pentru mine… dar nu pot. Nu mai pot. Vreau sa pleci. Imi pare rau. Uneori te urasc. Uneori stiu ca de fapt nu te cunosc. Nu ma cunosc. Pentru ca nu imi mai apartin. Nimic nu mai e la fel din ziua aia. Vreau inapoi viata mea. Era viata mea! Da, esti tot ce am visat vreodata dar nu vreau sa traiesc visul asta. Vreau sa-l visez doar… Nu as putea sa-ti explic foarte bine dar tu reprezinti sfarsitul unei liberatati. Liberatatea de a cauta. Liberatatea de a fi eu, doar eu… eu singur…

Femeia incepu sa rada. In hohote, tare, zgomotos, sincer. Se intoarse spre el cu ochii in lacrimi si, inca razand, ii spuse ca unui copil de cinci ani pe care vrei sa-l necajesti:

 - Ti-e frica, ti-e frica, de ce nu spui ca ti-e frica…?

 El pleca privirea. Ea se opri brusc din ras si continua pe un ton serios, grav:

 - Auzi, tu ai citit povesti cand erai mic?

 - Multe.

 - Si asa se intampla si acolo?

Femeia nu mai astepta niciun raspuns.

 -Arunca-mi lucrurile, nu mai stau sa strang.

 Isi lua geanta din cuier si iesi.

…

Nu a mai vazut-o niciodata. Dupa sapte ani, cand a aflat ca sotia il inselase cu dentistul, a incercat sa o caute. Nu a aflat nimic. Nu apucasera sa-si faca prieteni comuni si nici sa-si cunoasca grupurile. Dupa alti cinci ani a aflat din intamplare ca plecase din tara imediat dupa ce plecase din casa lui. Din cand in cand ii studia lucrurile. Le pastrase pe toate intr-o cutie: trei bluze, una alba, una bej si una verde, doua fuse scurte, trei perechi de ciorapi, doua rujuri, o penseta, sapte agrafe de par, trei perechi de cercei, doua inele, o pereche de blugi, costumul de baie, un balsam de par si aparatul de epilat.