mariafloricica’s Weblog

Perfect. Semn. Povestea mea.

Umpic cam prea scriptic, nu ti se pare?

faina seara a fost aseara.

Cam greu pe vremea asta. Sa mai asteptam sa se mai incalzeasca.

Scarile alea lungi nu le mai vazusem de o eternitate. Bagasera spoturi noi, asa incat fabrica nu mai era chiar fabrica. Eram putin confuza de chestii si dernajata de faptul ca pana la urma nu ma imbracasem cu fusta bej. Fusta bej mi-ar fi dat o alta stare de spirit.

Cand am intrat m-am facut fericita. Colegu’ de banca, versul celalalt, jumatatea de vals, jumatatea de nota la logica si filozofie, primul topless si prima primavara baga muzica pe scena si se simtea Dumnezeu.

Toma a vrut de fapt sa se faca actor pana intr-o zi. De fapt habar nu am de unde a pornit. Poate de prin discurile vechi ale tatalui lui (mare pictor, frumos om), poate nu. Nu conteaza, intr-o pauza la scoala Toma mi-a zis ca el o sa se faca dj.

Si s-a facut. Si sunt tare mandra de el. Atat de mandra de el.

Toma a venit la noi in Romania cand eram in a saptea. Aveam clasa la parter si pe elevul nou l-au asezat in a treia banca de la fereastra. Venise din Germania, atata stiam. Era imbracat in bej si maro, inalt si cam frumusel. Totate fetele erau innebunite. Si io. Dar io o ardeam dubios, evident.

Pana intr-o zi cand Toma a spart tabla. Atunci, in mijlocul evenimentelor, cand germanul striga ca il omoara tasu acasa, m-am dus la el, l-am privit in ochi si i-am spus: lasa, o rezolv eu.

N-am rezolvat nimic, dar de atunci am inceput sa vorbesc cu Toma despre Dumnezeu.

La liceu ne-am mutat in ultima banca de pe randul de la mijloc. El s-a imprietenit cu caracatita din Bucuresti si m-a bagat si pe mine in asta. Nici acu nu stiu daca sa-i multumesc sau nu. Ca de cam aici a inceput totul.

Am scris poezii si proza, avem chiar un volum publicat impreuna (antologie de versuri hahaha), ne-am imbatat , am fumat in scoala si in incita, ba chiar si la bal, am facut poezii la minut pentru bani de vama, am sparlit-o pe terenuri de fotbal, am dansat cel mai frumos, am fost the best in cazino.

Si aseara, pentru prima data l-am vazut pe tomasan (soare pe scena, la fabrica, fericit si zamberet, pentru ca hesgotwheretoflyto.

Frumos Toma. O sa fie mare. Bravo Toma.

Nu mai inteleg nimic. Nimic de inteles.

Redundant. Ca de fiecare data.

Ma detasez brusc, la fel de brusc.

Ba nu. Am experienta. Si mai brusc.

Nu s-a intamplat nimic. Repet pana cred.

Robotel. Nu am de ales. Sau am.

Dar am ales deja.

Merita? A trai este nesanatos, cine traieste moare.

Stiam. Stiam. Stiam. Schimb poza.

Nu-mi place ce devin cand.

Muncesc munca frumoasa.

Fotografiez non stop. Imi place.

Ma duc la schi. Nu ma mai duc la schi. N-am chef de Sinaia, n-am chef de Bucuresti.

Dar Bucurestiul e mai aproape.

Azi sunt putin trista.

hai!

nu stiu.

suflete pereche din est

nu ma regasesc deloc nici in blogul asta si nici in flickrul mentionat. Ceea ce tot uneori imi pare foarte bine. Alteori cand stau si ma uit mai bine peste tot nu ma regasesc nicaieri prin viata mea. De cele mai multe ori sunt realista si accept fluctuatiile de identitate. Azi a fost o zi minunata. Ma simt la inceputul ei.