Cartea necitirii mele
Si asa am intrat eu in libararie, am luat tot Saramago-ul disponibil, dar am zis totusi, intru deplina mea manturire spirituala si nu numai (mai ales nu numai), sa cumpar si “Luni de fiere” de da, Pascal Bruckner.
Motivele sunt evidente: toata lumea a auzit de ea, toata lumea a incercat sa o citeasca, multi nu au reusit, multi au reusit, dar repeta cu glas sfarmat “vai, cumplita carte”… indeajuns zic cat sa-mi starneasca curiozitatea. Si pentru ca sunt adepta paradisului intrerupt, zic hai sa ma privez de extazul “saramagoian” o perioada si sa incep lunile.
Si le-am inceput. De vreo doo saptamani asa. Am ajuns pe la vreo 100 si ceva de pagini dar dupa a 20-a jur ca nu s-a mai intamplat nimic. Adica povestitorul (hello Frantz) se repeta de vreo 100 de pagini. Ma asteptam la pasaje grotesti, la barabrisme, acte sadice si crude, cuvinte incarcate de forta erotica, masochista… ma asteptam la perversitate, culoare, intuneric. Si la un mesaj, o abordare, un suspans ceva… Nu. Am primit in schimb o … pfu… trista. Se pare ca dispretul meu pentru tampenia pe care unii se incapataneaza sa o numeasca “cuplul modern” se rasfrange probabil extrem de subiectiv si asupra acestei carti. Dar cum inca n-am terminat-o (promit sa mai incerc) ma abtin sa emit alte judecati de valoare (de parca n-ar fi fost destul:). Pana acum nu-mi place. Mi se pare uneori proasta, alteori mediocra. Pentru literatura de gen recomand insa Marchizul de Sade.
Marchizul de Sade este maestrul genului. Scrierile sale sunt patrunse de fiorul impietatii, de constiinta pacatului si de profunda blasfemie. Pascal Bruckner e ok fata de tona de scriitori ce tot incearca sa reincalzeasca ciorba. Cuplul modern, da – e in plus fata de marchiz, tot o inventie frantuzeasca. Dar e si asta atat de fumata, incat nu mai impresioneaza pe nimeni (cat de cat destupat la minte).
lascaris
septembrie 29, 2008 at 9:08 pm
aprob pozitiv partea cu sade
Iris
septembrie 30, 2008 at 4:15 pm